Ce cauta copiii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor de Arta, care tine de MNAR, dar are sediul pe Calea Victoriei 111. Am ajuns acolo cu ocazia expozitiei Lowendal, un artist foarte interesant, si a unui atelier pentru copii organizat in jurul lucrarilor lui. Omul a facut si pictura si scenografie si teatru de papusi, iar lucrarile prezentate sunt foarte variate si interesante. 
Atelierul ne-a placut si el, combinand prezentarea de informatii despre artist cu un mic de joc de-a teatrul, desen si personaje.



(Muzeul Colectiilor de Arta)
Dar nu despre asta vreau sa ma plang, ci despre ... ”de ce naiba vin la ateliere pentru copii +6 parinti cu copii de +3”....?
Este o chestie pe care o tot remarc, pe unde ma mai duc cu Andreea. Evenimente dedicate celor mai maricei, de minim 6-7 ani, anuntate ca atare, dar unde vezi gramezi de copii de 3-4 ani. Copii care nu inteleg nimic, se plictisesc, se foiesc, plang, alearga, cer afara, dar care sunt tinuti acolo de niste parinti care nu inteleg ca nu e pentru ei. 
Eu am inceput sa o duc pe Andreea la teatru si alte ateliere pe la 3 ani. Cautam cu mare atentie evenimente dedicate acetei categorii de varsta, iar oferta era destul de limitata. In niciun caz nu m-as fi gandit insa sa o car la ateliere sau teatre pentru +6 si sa o tin acolo chiar daca ea practic sta intinsa pe jos si cere afara...
Iar acum, slava Domnului, exista extrem de multe evenimente pentru astia mici. Chiar si pentru bebelusi..
Sa ma tai daca pricep de ce sunt adusi copii mici la piese de teatru, spectacole si ateliere gandite special pentru unii un pic mai mari...

Munte de toamna: Cota 2000-Piatra Arsa-Cruce

Uite ca de unde ziceam ca gata cu fataiala pe munte pe anul asta, ca bagam ghetele la cutie si asteptam primavara pentru excursii, am mai fugit un pic pe coclauri, pe la Sinaia si Busteni in sus. Pentru ca se anunta un weekend prietenos cu vremea, am zis sa scoatem nasul din Bucuresti si sa ne cazam undeva mai sus de statiunile de pe Valea Prahovei, mai exact la Piatra Arsa, fosta cabana, actual hotel, pus chiar in mijlocul platoului Bucegi, cam la juma de poteca intre Cota 2000 si Babele.
Ca sa ajungi acolo ai doua variante. Una, cu masina, pe drum frumos, astfaltat, cu oprire in fata hotelului si a doua cu telecabina sau gondola din Sinaia pana la Cota 2000 si apoi vreo ora pe jos.
Pentru ca in zona era oarece zapada timpurie si pentru ca nenea de la hotel ne-a sfatuit sa nu ne aventuram cu masina decat daca e vreun 4x4 (sau macar are roti de iarna...), am mers pe varianta telecabina. De la Cota 2000 se urca un pic spre varful Furnica, chiar in spatele telecabinei, si de acolo se coboara o panta destul de abrupta, dar accesibila cu rabdare, vreo 10-15 minute. Si ajungi pe platou cum ar veni, ca de acolo pana la cabana/hotel mergi aproape drept.
( de pe vf Furnica, in fata e drumul spre Piatra Arsa)
Vremea a tinut un pic cu noi, in sensul ca nu a nins si nu a fost nici ceata, asa ca am mers fara probleme, desi sincer nu suntem echipati calumea de mers iarna la munte, caci eram in blugi si ghete de vara mai degraba (mai putin Andreea pe care am dotat-o cu ghete de zapada..). Asa ca la hotel am ajuns semi-fleasca la picioare si cu o pofta teribila de o ciorba calda.
Camerele sunt noi, cu pat dublu maricel, baie foarte faina, caldura si apa calda. Pretul e piperat, de 200 lei pe noapte cu mic dejun, dar cum nu ai alternative in zona, aia e..
A doua zi ne-am trezit cu un cer albastru, fara pic de nor, si un soare care sclipea zapacitor in zapada (spre bucuria ochilor mei fara ochelari de soare...). Dupa micul dejun, am pornit pe poteca spre Babele unde se ajunge cam intr-o ora jumatate, dar pentru ca vremea era absolut geniala si peisajul de vis, am decis sa lungim un pic traseul si am cotit-o la un moment dat spre cabana Caraiman, asezata intr-o vale chiar sub varful Caraiman si Cruce.
(poteca Piatra Arsa-Babele)
 Dupa un mic picnic cu ceai cald si sticksuri si dupa ce am pozat cateva capre negre, am pornit la deal spre Babele (unde se ajunge in juma de ora), dar la un moment dat am cotit iar din poteca si am inceput sa urcam vanjos spre poteca ce duce la Cruce. Unde am si ajuns, dupa vreo juma de ora. De aici se vede toata Valea Prahovei, Postavarul si Piatra Mare in stanga, spre Predeal, Muntii Baicului, in fata, si dincolo de ei Ciucasul.Daca intorci un pic capul dai de Costila si apoi, spre dreapta tot platoul Bucegilor, pana la Cota 2000 in Sinaia, Leaota si alte varfuri pe care nu le stiu pe nume:) . Merita un drum pana acolo, cu siguranta.
(caprele de langa cabana Caraiman)
 (de la cabana Caraiman spre Babele)
 (ocol pe la Cruce)
 (Muntii Baicului de peste Valea Prahovei)
Dupa poze, alte sticksuri, apa si odihna, am luat-o inapoi spre Babele, inca vreo ora cred, si apoi cu telecabina pana jos in Busteni. 
(poteca de la Cruce spre Babele)

E o excursie tare simpatica pentru un weekend, care poate fi organizata mai simplu sau mai lung, depinde de fiecare. 

Cu frica si fara frica pe role

Nu cred ca am povestit vara asta despre noul hobby al Andreei, pe langa altele mai vechi, si anume datul cu role. Eu ma pricep un pic, am practicat treaba cand eram mai tanara, am dovada pe genunchii cu cicratice, dar apoi am renuntat, preferand bicla si mai nou trotineta.
Dar Andreea a tinut neaparat la un moment dat sa isi ia role, prin primavara trecuta. I-am zis ca hai sa mai stam, ca are bicla si trotineta deja, si sa se dea pe alea. Plus ca a mai avut o tentativa de role pe la 5 ani, cand pasiunea a tinut-o fix 2 luni. 
Dar dansa a strans bani si si-a luat singura de la Decathlon role. Albastre, ca alea roz sunt prea girly. 
La prima iesire in parc, o trageam cand unu cand altul si ii tot explicam cum sa dea din picioare, ca la schi practic. Mergea treaba, dar nu prea...Doar ca, la un moment dat, am dat peste un baiat care facea niste scheme, freestyle se cheama cica:)). Si atat i-a trebuit..Gata, vreau sa fac si eu asa..Pentru ca tot eram in zona, am zis sa il rugam pe baiat sa ii arate si ei una alta, asa, in joaca. La 40 de lei ora mi s-a parut decent.
Evident ca dupa ora aia a zis ca vrea sa faca asta in fiecare zi, iar baiatul a laudat-o ca are curaj, echilibru si perseverenta..Asa ca ne-am ales cu ore de role in vacanta, cam o data, de doua ori pe saptamana.
Nu a apucat ea sa invete mari scheme, dar stie cateva miscari si se da foarte bine cu rolele. 
Toata experienta asta noua a fost pentru mine o oportunitate de a vedea cum abordeaza dansa frica in general. Cand vrea sa incerce o panta noua, cam abrupta, si ii e teama de ea un pic, o coboara intai de la sfert, apoi de la jumatate, apoi inca mai sus un pic, pana are curaj sa o coboare de tot. Cand vede ca o pozitie anume nu ii ofera echilibru, se da din nou si cauta pozitia care ii convine el mai mult. Cand nu e absolut sigura ca poate aborda o miscare, o panta, nu se apropie de ea de niciun fel. Nu risca inutil, nu ia decizii cu ochii inchisi, nu incearca pentru ca ii vede pe altii. Orice miscare noua este calculata, pana este asigura ca o sa fie ok. 
Dar daca ei i se pare safe si eu zic, bai...stai sa ne mai gandim...e degeaba, o face. 
Vazand-o la schi si acum la role, am invatat sa am si mai mare incredere in alegerile ei pentru ca stiu ca sunt gandite, calculate si asumate. Cred ca sportul ii ajuta foarte mult pe copii sa invete sa ia decizii si sa stie ca frica e buna, e o reactie normala, tuturor ne e frica in diverse momente, important este insa ce facem cu aceste senzatii si cum mergem mai departe. 


O poveste despre streptococi

Exista din pacate momente in viata cand te poti intalni cu senzatia ca ai o problema medicala, iar medicul din fata ta nu stie sigur cum sa o abordeze. Sentimentul este foarte neplacut, cu atat mai mult cu cat problema medicala o are copilul tau. Esti totusi fericit ca nu e ceva grav, dar te roade ca nu ai un raspuns clar. 
Cam asa ni s-a intamplat noua in ultimele 6 luni. Din fericire, acum ne-am linistit, dupa cautari si sume maricele de bani date incoace si incolo, pana cand am simtit ca stiu sigur ce avem de facut. 
Asa ca m-am decis sa povestesc un pic intamplarea noastra, pentru ca sunt sigura ca si altii s-au intalnit cu ea.
Ca sa nu fie panica, e vorba de un amarat de streptococ betahemolitic, genul foarte popular pe la copiii de scoala si gradinita. In mod normal, el se descopera, se trateaza cu penicilina si dispare. Asta e varianta simpla si intalnita in 90% din cazuri. Nu si la noi.

Andreea s-a procopsit cu el in aprilie, cand a fost un soi de mini epidemie in clasa. Unii colegi au facut scarlatina, altii doar rosu in gat, altii nimic. A mea a facut niste amigdalita usoara. Pentru ca la exudat a iesit pe langa streptococ si stafilococul auriu, pediatra ne-a recomandat Augmentin, un antibiotic cu spectru mai larg, care trateaza ambele probleme. Dupa 7 zile de tratament, plus doua zile dupa terminarea tratamentului, a mea se vaita iar de gat, iar dupa inca vreo 5 zile la exudat a iesit din nou streptococ pozitiv. De data asta a primit Ospen, penicilina simpla adica. Dupa 10 zile de Ospen si inca 7 de pauza, din nou exudat pozitiv. De data asta, fiimea nu mai avea nimic, niciun simptom. De comun acord cu pediatra am decis sa nu mai dam nimic momentan, mai ales ca plecam in concediu. Peste vara nicio tuse, niciun gat rosu, nimic. In septembrie, la o internare de 2 zile in spital (pe motiv de enterocolita infectioasa post-tabara), am reluat exudatul, plus analize  de sange. ASLO mic, analize de sange bune, exudat pozitiv. Medicul de la Victor Babes ne da Ospen, din nou, 10 zile, iar pediatra ne sfatuieste sa il luam, pentru ca totusi nu e ok sa stea cu ala in gat. Dau Ospen din nou, stam 7 zile, reluam exudat. Pozitiv. Moment in care decid sa ne oprim un pic si sa abordez problema jurnalistic: cercetare+3 surse:))
Pentru ca medicul de familie pare confuz de rezistenta neexplicabila a streptococului Andreei la penicilina, iar pediatra noastra nu e nici ea sigura ce sa mai faca, ma apuc sa investighez ce se face in astfel de cazuri prin alte tari. Citesc niste studii, caut recomandari pe forumuri medicale, vad niste statistici. La final, am o idee mai clara despre situatia in care suntem si imi dau seama ca nu e chair asa rar intalnita pe cat lasasera sa se inteleaga medicii vazuti de noi. Ba chiar, procentul de purtatori sanatosi de streptococ in populatie nu e chiar asa mic pe cat credeam, mai ales in medii scolare.
Dupa ce mi-am facut o idee despre situatia in care suntem, caut cele trei surse diferite, care sa imi dea trei pareri si care sa ma ajute sa iau o decizie. 
Asa am ajuns intr-o zi sa bifam trei medici. Un ORL-ist (Anca Tunea), un medic infectionist (Rodica Serban) si un alt pediatru (Simona Sicoe), toti la Medlife Baneasa. Trei oameni minunati, pe care ii recomand oricui e in dilema.
Sincer, noi ne dusesem doar la ORL, dar dna doctor, dupa ce ne-a spus parerea ei, ne-a recomandat sa intrebam si un medic pe infectioase, pentru ca streptococii sunt felia ei. Asa am ajuns la dna. dr. Serban, iar dansa, dupa ce ne-a facut rezumatul situatiei si a abordarii ei, a facut un drum si in cabinetul de langa, la dna. Sicoe. si i-a cerut si ei o parere. Asa am ajuns sa plecam cu trei pareri, o lista de produse recomandate si niciun tratament. 
Concluzia, imbratisata de toti cei trei medici, este ca, Andreea fiind purtator sanatos, trebuie sa lasam streptococul in pace. El nu ii creeaza Andreei nicio problema, iar sansele de a-l pasa altora sunt minime, fiind contagios in special atunci cand e activ. Studiile de afara arata ca la purtatorii sanatosi penicilina are rate foarte mari de esec, asa ca nu se mai recomanda administrarea ei decat atunci cand copilul este bolnav. 
Recomandarea celor trei medici a fost sa ii dam in fiecare seara o lingurita de miere de Manuka si ceva graunte homeopate de doua ori pe saptamana (Streptococcicum sau asa ceva) - eu nu cred deloc in homeopatie si am impresia ca ii dau apa cu zahar practic, dar am decis sa bifez si grauntele astea mai ales ca sunt 8 lei cutia:d. 
De asemenea, la 3-4 luni sa ii facem niste analize ca sa ne asiguram ca nu e semn de infectie in sange. 
Si, la fiecare rosu in gat trebuie evaluat, impreuna cu medicul, daca este viral sau daca streptococul s-a activat, caz in care trebuie sa dam penicilina, chiar daca nu va omori de tot bacteria nici atunci.
Cam asta e povestea noastra cu streptococul. Este o poveste ce inca nu s-a terminat, e usor incomoda, dar macar acum stim cum stam in ea si cum sa o abordam.
Si ce am mai invatat de aici este ca exudatele au o relevanta foarte mica, spre deloc, in lipsa bolii si nu ar trebui sa constituie baza pentru alegerea unui tratament. 
Be safe:) 

Toamna la Magura

Daca nu ai idee unde sa mai fugi in weekend si vrei sa fie la munte, dar nu pe munte, sa fie accesibil din Bucuresti, dar nu tot Valea Prahovei, sa se ajunga cu masina, dar sa nu fie buluc, o varianta superba, ideala as zice, este Magura. 
Cand dai search pe google, descoperi ca sunt vreo 3-4 Magura pe la noi, dar doar una Magura de care zic eu. Cea de langa Zarnesti.
Ca sa ajungi acolo, mergi pe drumul forestier spre Prapastiile Zarnestiului si la Fantana lui Botorog, unde in dreapta se face poteca spre cabana Curmatura, tu faci stanga pe drumul ce urca prin padure inca vreo 5 km si ajungi in sat. Magura este singurul sat de la noi aflat integral pe teritoriul unui parc natural ceea ce are anumite avantaje pentru turisti. În zona nu este voie sa se ridice hoteluri si nici sa se asfalteze. Nu stiu cat se bucura localnicii de asta, dar noua ne convine. Zona inca nu a ajuns sa fie la fel de aglomerata ca Moeciu sau Bran, chiar daca in ultimii ani numarul celor care vin aici a crescut exponential.
Desi s-au construit multe pensiuni, si inca se fac, satul are inca un aer aparte, nu e deloc inghesuit, aglomerat sau galagios. Miroase a lemn ars si a balega. Oile si vacile se plimba pe dealuri, unii sateni inca merg cu calul la carciuma. Pensiunile au curti mari, asezate pe deal, cu meri si peri si gutui. Seara se lasa pe vale un nor de fum de la sobe si te simti ca in povestile vechi cu sate romanesti.
In fineee...e superb. Du-te. Pe bune:) 








io si Anca, fosta colega de banca in scoala, actuala nasa si prietena mea draga draga:)

Inceput de clasa a doua, cand afli raspunsul la intrebarea ”ce e cartea”

Soo...care e treaba cu clasa a doua. La stat. Inca. 
Clasa a doua incepe destul de lejer, practic primul semestru fiind o reluare a semestrului doi de la clasa intai. Se repeta la greu adunari, scaderi, fara trecere peste ordin, cu trecere peste ordin. Ecuatii cu o necunoscuta, adunari si scaderi...
La romana se copiaza texte de pe manual pe caiet, presupun in ideea de a exersa scrisul de mana. Partea distractiva si inteligenta a acestui exercitiu nu am descoperit-o inca. Mai cautam.
Tot la romana se invata cuvinte noi, ceea ce e dragut, ne place, se fac propozitii cu ele, iar dragut, ne place, si se citesc texte dupa care raspunzi la intrebari. Asta ar fi mega tare daca unele texte nu ar fi mindfuckingblowingstupid si presupun exercitii de genul ”Ce e cartea? Cartea este o racheta spre cosmosul sufletului omenesc, zice magarusul”. WTF does it mean??
Anyway, depasind momentul de uluire, in general ce am gasit prin manualele alese la noi la clasa e ok. Adica na, la final de an presupun ca toti copiii vor sti sa adune, sa scada si sa inmulteasca cu drag, sa citeasca si sa scrie, care mai frumos, care mai urat, si sa raspunda in unison la intrebarea ”ce e cartea?”. O racheta, ce dracu sa fie...
Dar.
(sursa foto: awesomeparents.com)
Fiimea are uneori probleme in a intelege enuntul unor exercitii care ies din tiparul manualului, zilele trecute era in dilema cum se chema operatia care se face cu minus (aka scadere) si cum se cheama rezultatul de la aia cu plus (aka suma :d, chestii pe care presupun ca le-a memorat cumva anul trecut si le-a uitat intre timp, habar n-are cum ajungi cu racheta in inima cuiva si nici nu intelege de ce trebuie sa copieze texte de colo colo. Nu neg, e si multa neatentie la mijloc, poate si oboseala uneori, lipsa de chef, plictiseala, vorbit cu colegii...Dar si mult copiat mecanic de pe tabla, memorat termeni si uitat termeni. In schimb, ii place la nebunie sa adune si sa scada, o treaba la care e super rapida.
Din cand in cand imi dau seama ca da, stie multe lucruri, dar mai mult mecanic. Nu sta nimeni sa le explice mecanisme, cauze, efecte, nu face nimeni vreo legatura cat de mica intre diferite materii, stiinte si subiecte. Totul e disparat, rupt de context. 
Si oricat as vrea sa umplu eu golurile, sa fac legaturile, nu avem timp. Pentru ca timpul este limitat si ala care e se umple cu fise, calcule si propozitii la romana, ore de engleza, inot si sah, plus joaca zilnica din parc si niste timp cersit pentru Minecraft.
Temele incep sa fie cam multe de la o zi la alta, dar reuseste sa le termine. Inca. Aseara de exemplu i-am zis sa lase vreo doua exercitii nefacute la mate pentru ca mi s-a parut ca erau repetitive si trecuse deja ora de masa de mult...
Din fericire, exista si teme care o incanta, cum a fost un proiect de facut o carte de colorat si unul care e pe masa acum, sa faca un instrument muzical. In mod ciudat, niciunul nu are legatura cu matematica sau romana...Si mai sunt manualele de la cursul de engleza, de la Oxford ceva, care arata intr-un fel. 
Asa ca, suntem in dilema ce sa facem. Ramanem la stat si strangem din dinti. Plecam la privat si ne intrebam daca banii, multii bani care se vor duce acolo merita de fapt, ca si acolo sunt niste bube mari pe ici pe colo? 
Deocamdata nu avem raspuns. Asa ca am cumparat niste carticele de la Usborne, cu exercitii de logica si de mate pentru copii si incercam sa ne distram cu alea, sa vada copilul ca matematica poate fi si amuzanta. Si citim literatura pentru copii din alte tari, ca sa vada ca exista si altfel de scris decat povestile cu iepuri care vad rachete in poezii. 

Pe scurt, ce am facut noi vara asta si recomandam si altora

Vara asta mi s-a parut lunga si plina cu de toate, foarte frumoasa, foarte variata si cu un sac imens de amintiri. Am invatat din ea ca e ok sa ai concediul ”cu noaptea in cap”, la mijloc de iunie, ca nu o sa te plictisesti mai apoi, ca e ok sa incerci lucruri noi, mai ciudatele, chiar daca la final nu ies 100% cum te asteptai, e ok sa improvizezi de pe o zi pe alta, e ok sa iti propui sa escaladezi muntii si apoi sa ajungi sa vizitezi o cetate la campie pentru ca vremea nu e de partea ta. 
Am invatat ca una e sa ai niste asteptari, niste planuri, si cu totul alta sa tii cu dintii de ele si sa te deprimi ca nu au iesit chiar cum voiai. Ca e esential sa reusesti sa te amuzi si sa fii relaxat chiar si in situatii mai putin placute. Ca planificarea e o minune care iti permite sa faci multe lucruri, dar la fel de important e sa poti improviza. Ca vacanta cu un copil de 8 ani poate fi super misto. 
In fine, cred ca vara asta ne-a invatat, poate mai mult decat altele, sa ne organizam, sa planificam, sa improvizam si sa ne bucuram nu doar de lucrurile ce ies asa cum ne doream, ci si de cele neasteptate, de surprize, de schimbarile bruste de plan. 
Si pentru toate astea trebuie sa multumim in primul rand dragii noastre masinute vesnic surprinzatoare si vremii mereu schimbatoare.

Za list:

Luna mai
Asta nu e chiar de vara asa..dar o mentionez pentru ca excursia la Alba Iulia si la Salina Turda merita un ochi. Locurile sunt destul de accesibile din Bucuresti pentru o fuga in weekend, dar noua ne-a placut cetatea in primul rand datorita festivalului. Dar e frumusica si in lipsa lui...

Iunie
Grecia -cu barca, Salonic si Thassos. Am povestit la timpul respectiv cum mi s-a parut si colo si colo. Privind acum in urma, zic asa: cu barca e misto pe mare, foarte misto, ne-a placut experienta si oamenii cu care am nimerit acolo, dar as cauta o varianta de sejur printre niste insule mai apropiate de continent, fara drumuri de 7-8 ore pe zi, cand de fapt tu visezi la golfuri cu apa cristalina si taverne cu scoici. Salonic mi-a placut tare tare, iar Thassos mi-a placut pentru ca am fugit de plajele laudate si am cautat locuri mai pustii (chestie de gust). 

Iulie
Cernica, by bike: foarte frumoase locuri, dar eu in padure asa deasa si pustie cu bicla nu mai vreau...Data viitoare o sa alegem trasee mai putin umbrite.

Valea lui Stan: super traseu, foarte usor de ajuns la el, foarte amuzant pentru copii, dar si astia mai mari. A se face cu ghete si cu grija. In unele locuri e cu un pic de catarat si tinut de coarda, deci trebuie putina experienta pe la munte, dar nu e chiar alpinism. Ca idee, erau si copii mai mici decat Andreea pe acolo, deci se poate.
Tot cu ocazia asta am revazut barajul si lacul Vidraru, de care imi aminteam de prin scoala, cand mergeam in clasicele excursii:)

August:
Cincsor - sat foarte dragut, cu case traditionale si o biserica fortificata de neratat. Casa de oaspeti e ca in poze, ne-a placut cum arata. Nu ne-a placut ca am primit la pranz o ciorba si un ardei umplut, plus 1 papanas, pentru 17 euro..Nu zic de bani, ca eram pregatiti sa degustam mai scumput, dar ma asteptam sa primesc ca pe site..ca sa zic asa. Om fi avut noi ghinion. 

Vf. Vanatoarea lui Buteanu - asta e un varf de vreo 2500 de metri din Mtii Fagaras, dar unul dintre cei mai accesibili, avand in vedere ca te duce masina pana la Lacul Balea si de acolo mai ai vreo ora si ceva la dus, inca vreo ora la intors. Peisajul de pe varf e superb, vezi toate crestele insirate una langa alta, plus Lacul Capra jos in vale. Plus nori pufosi si cer albastru daca ai noroc de vreme:)

Enisala si Gura Portitei - sa rezumam: fosta cetate venetiana sus pe deal, Lacul Razim la poale, dealurile molcome ale Dobrogei pe langa...clar merita un ochi intr-o plimbare mai extinsa prin zona. Noi am cuplat cu o zi la Gura Portitei, unde se ajunge rapid cu barca din Jurilovca. Despre plusuri si minusuri am pvoestit atunci

Piatra Craiului, adica de la Cabana Garofita pana la Grohotis si Cerdac: e o excursie de o zi, ca sa nu alergi bezmetic si sa ai timp de pauze si poze, plus mancat zmeura, dar nu e chiar usurica. Primele 2 ore sunt cam crancene, ca le cam urci, apoi se merge pe curba de nivel, pe sub creasta asa, cu ochii ba la stanca din dreapta, ba la dealurile cu paduri din stanga. E frumos, tare tare frumos, pe bune...

Snagov, cu caiacul: clar recomand, si cu si fara copil. Face brate frumoase cica:))

Septembrie:
Vf Omu-Bucsoiu-Valea Cerbului : un traseu cu peisaje superbe, absolut placut pana am inceput sa coborat spre Busteni..Daca e dupa mine nu mai vreau sa cobor niciodata pe picioare din Bucegi spre Busteni, nici pe la Malaiesti, nici pe Valea Cerbului. Ca e rupere de genunchi nene, 4 ore de vale vale vale, de visezi entuziast aparitia unui deal cat de mic, sa mai schimbi si tu miscarile..Dar Babele-Omu-Bucsoiu...loved it! 

La toate plimbarile de mai sus Andreea a topait, alergat, tropait, exclamat, ras, facut poze, stat la poze, catarat pe pietre pe langa poteca, cautat capre, vazut capre, cautat zmeura, flori, pasari, criticat ca nu e destul de catarat, ca e prea vale, ca e prea mult deal, ca nu e destula vale, nu e destul deal. E foarte usor de mers cu ea oriunde, munte, mare, deal, padure, caci e super entuziasta sa exploreze, sa vada locuri, sa ajunga pe varf, sa doarma in cort sau la cabana, sa manance micul dejun pe nisip si cina la lumina focului. Nu stiu cat o sa mai mearga cu noi si cand o ai propria ei gasca, dar deocamdata ne distram in trei. 

Am lasat povestea despre tabere separat. Cea din iulie, cu Academia 1,61 a fost genul ”asa da”, iar cea din august, organizata de cei la care face si cursul de sah a fost pe model ”asa nu”. Nu am dat detalii aici despre toate lucrurile care m-au deranjat, ele fiind pur subiective si legate de asteptarile mele dupa circa 8-9 tabere in care a fost deja Andreea ( de la grupa mijlocie incoace). Dar a fost o lectie si pentru noi, ca lucrurile pot fi si neplacute chiar daca oamenii cu care pleaca sunt super ok.

Ce cauta copiii de 3 ani la ateliere pentru +6?

Am descoperit in weekend un loc foarte misto, de care stiam, dar nu prea multe, si unde am de gand sa revin. E vorba de Muzeul COlectiilor ...